Cu Matizul prin Bucuresti Luni, Iun 30 2008 

O aventura particulara.

Marile jipanuri alearga in gona mare pe străzi,  printre legile cirdulatiei. Camioane grele conduse de şoferi profesionişti ignoră obienctele mici pe drumurile publice.

Dacă eşti mic şi verde, cel mai bine este să te fereşti singur.

Să te fereşti în interesecţiile priculoase, adică acelea în care, săptămânal sunt urme de parbrize sparte şi apar ambulanţe  în aşteptarea victimelor.  Mai deună-zi, Matizul cel verde, în interesecţia cu pricina, a încetinit preventiv. Dar nu suficinet, pentru că o doamnă şoferiţă intrase perpendicular în banda lui de mers şi o blocase. O frână brutală i-a salvat pe toţi. Doamna a plecat fără să-şi ceară măcar scuze sau să mulţumească ….

Canicula anului 2008 Luni, Iun 30 2008 

A venit din nou luna Iuni şi apoi vine Iulie. Soarele arde nemilos. Bildingurile de sticlă ale Bucureştiului indiferent iradiază în toate părţile razele nemiloase. Asfaltul se topeşte sub tocurile pantofilor şi sub roţile maşinilor. Ca totul să fie şi mai şi, milioanele de maşini mici duduie în continuu pe străzile prăfuite şi pline de trecători transpiraţi. Cu burţi imense şi chelii strălucind de sudoare, mahării actualelor vermuri mişună în SUV-urile lor opulente în treburile lor incerte, sau cel puţin de o legalitate incertă.

Mexicanii locali, tuciurii şi nespălaţi, caută mici sau mari chilipiruri pe la polulaţiile ne-mexicane. Îşi trăiesc vieţile după legile lor, în totală lipsă de respect faţă de ceillalţi şi, la urma urmelor, şi faţă de ei.

Este de dorit să nu intri în contact decât cu cunoscuţi şi numai în locuri neconpemise.

Viaţa este greu de trăit şi greu de înţeles .

Cu tote astea, vrăbiile se ceartă pe garduri, la noi la ţară, pădurea, cât a mai rămas, foşneşte aşa cun foşnea şi cu sute de ani în urmă, pe vrema Codrului Vlăsiei. Nu ştie încă de încălzirea globală care ne va termina pe toţi: şi pe noi şi pe ea.

Biblioteca cea nouă Miercuri, Iun 25 2008 

Imi pare bine.

Noua noastră bibliotecă arată bine.

După aproape un an de la srtămutare, George şi Ama au mobilate biroul. Bibliotecă albă. bioruaş alb mic şi cochet aşezat în centru. Interiorul uşilor este alb. Totul dă senzaţie de intimitate şi linşte.

Ama mi-a aşezat cărţile şi cusurile înrt-un corp vecin cu vitraliul, ceva cam marginalizat. Corpul vine bine în fragmentul de perete dintre glasvant şi cadrul vitraliului meu cu o coloană a infinitului un însemn solar şi unul lunar.

Pe urmă m-a rugat să nu mă supăr şi să nu cred că a vrut să mă marginalizeze.

Nu cred asta. Aşa sunt copiii, pot să-ţi atribuie ţie temerile lor.

O iubesc prea mult ca să ma ofensez pentru aşa ceva.

În seara asta am un discret sentiment de fericire.

De mult nu l-am mai avut.

Şi o mică povestioară legată de achiziţionarea bibliotecii.

La magazinul la care au achziţionat mobila, un vânzător tinerel, impresionat evident de numărul mare de corpuri cerute, a întrebat:

– Dar ce faceţi cu atâtea corpuri ?

– Avem mai multe cărţi, i-a răspuns timid, Ama.

– Dar ştiţi că o să vă coste mult ?

Ai mei au râs în sinea lor şi şi-au văzut de ale lor.