Interrelaţia organismului cu germenii patogeni 1 Joi, Apr 30 2009 

Toţi cititorii acestui blog ştiu (dacă nu află acum) că organismul uman beneficiază de un sistem imun. Cel la care m-am referit în ultima poveste de week-end. Acest sistem are două componente : imunitatea înnăscută şi imunitatea dobîndită. Imunitatea înnăscută este un mecanism cu care ne naştem şi căre ne permite recunoaşterea structurilor „non self”  şi a celor  „self„. (Non self = străin, self = propriu). Toate structurile recunoscute ca non self sînt atacate de sistemul imun (cu componenta lui celulară şi umorală). Toate structurile self sînt lăsate împace.

Un exemplu de recunoastere aberantă a selfului sînt bolile cu mecanism autoimun (miastenia gravis, diabetul juvenil, tiroiditele autoimune, glomerulonefrite cu  mecanism autoimun…).

În tinereţea mea, ne erau suficiente aceste informaţii… Ne umpleam capul cu informaţii (înainte de examene), îl ţineam drept, mergem cu grijă să nu se verse pînă în sala de examen unde regurgitam în pripă tot ce se putea alege sau la grămadă… Pe urmă Dumnezeu cu mila, începea vacanţa mare… Fericite timpuri… Mai că mă apucă nostalgia lui Crenagă din „Amintirile lui din copilărie”.

Dragi studenţi, nu uitaţi că cel mai fericit anotimp este sutdenţia… Şi trece atît de repede…

Întrebarea : cum sunt recunoscuţi gemenii patogeni ? nu se punea… Oricum, eu sigur nu mi-am bătut atunci capul…

Uite că unii s-au întrebat şi au ajuns la concluzia că există un sistem de recunoaştere nespecific pe care l-au denumit „pathogen recognition system„.  Acest sistem de recunoaştere nespecifică este deservit de nişte receptori denumiţi „pattern recognition receptors” (PRRs). Receptorii cu pricina recunosc anumite molecule ale germenilor patogeni molecule care nu se regăsesc în celulele organismelor superioare (PAMPs) dar şi molecule din interiorul organismului care semnalizează deteriorări serioase ale acestuia (DAMPs)

A. PAMPs = pathogen associated molecule patterns

1 .la nivel bacterian se recunosc următoarele molecule de

  • – LPZ
  • – acidul lipoteichoic
  • -peptidoglicani
  • – lipopeptidele
  • – flaginul
  • – ADN bacterian

2. la nivel fungic se recunosc

  • – zimosanii
  • – mananii

B. DAMPs = danger associated molocule patterns

Aceste sunt molecule care apar în ţesut atunci cînd se produc mari pertubări chimice locale.

Dintre PRRs, cei mai studiaţi sunt receptorii denumiţi TLRs (toll-like receptors), cu 13 variante identificate pînă în prezent. Dintre acestea, la om, cea mai importantă pare să fie varianta TLR4. Cu care ne vom distra în postările următoare…
Interrelatia organismului cu germenii patogeni 2

Cele cinci complexe enzimatice ale lanţului respirator Miercuri, Apr 29 2009 

lantul-respirator

ADN-ul mitocondrial Miercuri, Apr 29 2009 

adnmit

un alt gen de muzica Miercuri, Apr 29 2009 

Esenin Duminică, Apr 26 2009 

După toţi cei care i-am lăsat departe

După cîmpul neted poleit cu-argint

Ca o porumbiţă, singură, de-o parte

Inima tînjeşte, nu mai pot s-o mint.

  • Ciugulind subţire prinde amintirea
  • Cea dintîi zăpadă, paşii noi în ea.
  • Săniile bălţii au oprit putirea
  • Cîrdului de raţe ce călătorea.

Din mălinul tînăr lunecînd sub gemuri,

Umbra îşi întinde braţele ei moi.

Aburind amurgul poposit pe ramuri,

Îşi fumează pipa, apa din zăvoi.

  • Învechita zare, ce de cer se-ncheie
  • O salută ziua cu fum roz şi crud.
  • Mirosul de  iarbă-al pielii de femeie
  • Limpede pe buze astăzi mi-l aud.

Pace vouă, şesuri, crînguri despuiate

Tămîiaţi cu miere fruntea mea un pic!

Eu primesc cu zîmbet ale voastre toate,

Dar din toata vouă, nu vă dau nimic…

Proteomics-ul pulmonar şi importanţa lui pentru ICU (ATI) 2 Duminică, Apr 26 2009 

Proteomics-ul ca o tehnică de studiu.

Scopul, identificarea tuturor proteinelor dintr-un sistem biologic (definit anterior).

Necesită cuoaşterea

  • 1. – generării proteinelor pe matricea de ADN
  • 2. – modificările post-transcripţionale survenite
  • 3. – interacţiunea dintre molecule
  • 4. – localizare
  • 5. – activitate
  • 6. – funcţie
  • 7. – asocieri ale posibilităţilor anterioare.

Paşii tehnicii proteomics sînt numeroşi

  • 1. Separarea proteinelor prin electoforeză pe hîrtie sau gel
  • 2. Izolarea spoturilor prin metode manuale sau automate
  • 3. Modificări de tip digestie şi ionizare pentru facilitarea paşilor următori
  • 4. Identificarea compoziţiei moleculare prin metodă nemarcată (ex. spectofotometrie de masă)
  • 5. Identificarea prin anticorpi specifici a proteinelor sau moleculelor identificate
  • 6. Metode de obţinere a cantităţilor relative sau absolute din ptoba investigată.

Tehnnica este, încă, la începuturile sale.

Neajunsuri

  1. – abundenţa moleculelor proteice
  2. – complexitatea probelor clinice
  3. – variabilitatea individuală
  4. – nevoia unor baze de date derivate din genom pentru identificarea ulterioară a proteomics-ului
  5. – lipsa unei standardizări a metodelor de izolare a moleculelor proteice
  6. – complexitatea şi lipsa de standardizare a instrumenelor infomaţionale folosite

Modalităţi particulare:  Tehnica SELDI . Aceasta presupune identificare unor „ampreante” specifice pentru un anumit produs biologic sau fenomen (sepsisul la nou născut) în diferite situaţii (normal, inflamaţie, infecţie)

după Kipnis E et all, YICEM 2009

Proteomics-ul pulmonar şi importanţa lui pentru ICU (ATI) 1 Duminică, Apr 26 2009 

Proteomics

Defineşte totalitatea proteinelor de la nivelul unui organism, celulă, ţesut, lichid biologic…

Unele dintre proteine pot fi biomarkeri

Biomarkerii sunt molecule disponibile la nivelul uneia din structurile enumerate mai sus, care are unul dintre atributele de mai jos :

– permite înţelegerea unui fenomen fiziopatologic. Ca urmare se poate stabili o strategie terapeutică.

– permite detectarea unui proces patologic. Ca urmare se poate stabili un diagnostic, care să permită un tratament.

Proteomicas-ul în ICU

Două dintre problemele dificile ale evoluţiei din ATI sînt sepsisul (care poate evolua către şoc septic) şi ALI (care poate evolua către ARDS).

Caracteristic acestor două situaţii este extrem de marea lor heterogenitate tradusă prin evoluţie nepredictibilă, răspuns nepredictibil la terapie. Fenomenul este legat de multitudiena cauzelor etiologice, multitudinea proceselor fiziopatologice implicate, particularitatea reacţiilor individuale, dar şi de momentul diagnosticării şi a începrii tratamentului.

Dintre biomarkerii studiaţi, procalcitonina şi BNP-ul NU şi-au dovedit utilitatea.

Studiul proteinelor pulmonare este de sperat să fie mai utlie.

De ce proteinom şi nu numai genom ?

1.- Identificarea ADN şi ARNm este dificilă
2.- Aceeaşi genă poate genera mai multe molecule de ARNm prin mecanisme ca : splicing, ARN editing sau altele..

3. -Expresia proteinelor nu corelează cu nivelele de ARNm.
4. – După transcripţie, proteinele suportă o multitudine de prelucrări: glicolizare, fosforilare, metilare, ubiquitinare… Ca urmare, apare o extrem de mare varietate de molecule finale.
5. – Identificarea unor gene up- sau downreglate, paote fi pusă arareori în conexiune directă cu procesul fiziopatologic studiat.

Studierea concomitentă a genomului (ADN), transcriptomului (ARN) şi  a proteinomului (proteine) va furniza importante informaţii în viitor.

după Kipnis E et all, YICEM 2009

Un alt cîntec al tinereţii mele Duminică, Apr 26 2009 

Proteomics-ul pulmonar în ICU (ATI) 4 Duminică, Apr 26 2009 

Viitor

1. Epithelial linning fluid

Se foloseşte tehnica BMS (bronchoscopic microsampling probe) de recoltare de lichid sepernatant epitelial bronşic, fără spălare.

Avantaje

– lichid nediluat, necontaminat

– a permis identificarea mai multor proteine decît prin BAL

– a permis identificare următoarelor căi impicate ăn ARDS : gelsolin, cifilin, HSP27, actinică

2. Condensatul respirator expirat

S-a folosit pentru stresul oxidativ, măsurarea citokinelor, pH, ARDS.

La N pare să fie cea mai bună cale de recoltare pt. Ptcs.

după Kipnis E et all, YICEM 2009

Proteomics-ul pulmonar şi importanţa lui pentru ICU (ATI) 3 Duminică, Apr 26 2009 

Aplicaţii ale proteinomului în ALI/ARDS

1. in vitro

A fost folosit modelul experimental al stratului unicelular de epitelii bronşice stimulate citokinic

2. in vivo

– Model experimental pe şoarece cu stimul LPS.

Signor a identificat creşterea reactanţilor fazei acute dar şi a T-kininogenilor  Işi II, alfa1 antilioptripsină şi haptoglobulină

paralel a identificat scăderea „lung specific proteins” (CC10 şi SP-BC)

– Model experimental şoarece cu ischemie/reperfuzie hepatică. Studiul penumocitelor tip II izolate.

Hirsch a identificat creşterea proteinelor legate de stressul ROS.

3. Studiile clinice sînt polimorfe

– BAL/ser, ALI

A dus la identificarea u nei noi căi fiziopatologice, cea a IGF BP-3

– spută, la fibroză chistică pulmonară suprainfectată şi post tratament

A precizat că : calgranuluinele A şi B sînt crescute în sputa infectată şi scad după tratament.

-voluntari sănătoşi cu LPS/SF şi examinare BAL.

După administrare de LPS cresc : apolipoproteina A1, calcium binding proteinele S100A8 şi S100A9.  Aceleaşi  proteine au fost identificate şi la ARDS.

Administrarea de dexametazonă NU inhibă creşterea S100A8 indusă de LPS.

– BAL, ARDS versus normali şi în evoluţie.

În prima zi de ARDS, BAL are profilul cel mai diferit de normali. „Jucători” cruciali posibili : proteinele S100A8 şi S100A9.

Concluzie

În ARDS se întrevede importanţa următoarelor proteine:

  • – gelsolin

Gelsolin is an actin-binding protein that is a key regulator of actin filament assembly and disassembly. Gelsolin is one of the most potent members of the actin-severing gelsolin/villin superfamily, as it severs with nearly 100% efficiency.[1] Gelsolin is located intracellularly (in cytosol and mitochondria) and extracellularly (in blood plasma).[2]

  • – familia  S100

după Kipnis E et all, YICEM 2009

Povestire de week-end Duminică, Apr 26 2009 

Este o poveste cam tristă şi m-a cam deprimat.

O tînără duducuţă, membră a familiei mele, absolventă de ASE a făscut nişte declaraţii care m-au lăsat „bouche bee”.

Dînsa, la 165cm lungime, beneficiază de 45 de Kg greutate. Voit, nu fortuit. Mai beneficiază de o „cistită” autodiagnosticată cu recurenţe lunare (afirmativ) şi tratament în consecinţă.

Am informat-o că, la un asemenea defict ponderal, prima funcţie suferindă este funcţia imună şi, că ar trebui să pună mîna să-şi gătească lucruri ca lumea, în casă, cu scopul de a se nutri adecvat…

Răspunsul s fost uluitor.

– Nu am învăţat atîta  (n.r. 4 ani cu 14 ore săptămînal, clasa I are 20) ca să gătesc. Eu pun pe primul loc cariera…

Insist.

– Cînd te-ai măritat nu ştiai că te angajezi să găteşti, să faci curat, să speli să calci şi să hrăneşti un copil ?

Al răspuns deconcentrant

– Îmi găteşte mama (52 de ani) şi… bunica (80 de ani…). Am aflat că şi soţul  😆 .

Am lăsat-o în plata Domnului cu sitemul ei aberant de valori. Dar i-am spus.” Nu de cistită trebuie să te cauţi, trebuie să umbli la sistemul de valori.”

Mitocondria în sepsis 2 Marți, Apr 21 2009 

Genetica mitocondrială

ADN-ul mitocondrial (ADNmtc, mtDNA)

Mitocondria conţine informaţie genetică sub formă de ADN cu dublu helix dispus într-un inel.  Lanţurile sînt unul uşor şi unul greu. Cel uşor conţine predominent baze pirimidinice, iar cel uşor predominent baze purinice.

ADNmtc codează 37 de gene astfel:

  • – 13 pentru o parte dintre componentele esenţiale ale lanţului respirator
  • – 2 pentru ARN ribozomal
  • – 22 pentru ARN de transfer

Restul proteinelor mitocondriale (majoritatea) sînt codate de informaţia genetică nucleară. Ea este translatată de ribozomii citozolici cu o secvenţă ţintă mitocondrială care  direcţionează proteinele către mitocondrie.

Particularităţi de comportament al ADNmtc.

ADN-ul mitocondrial nu suferă recombinări semnificative, are o rată crescută de mutaţii (nefiind protejat de histone). El nu are (ca cel nuclear) mecanisme performante de reparaţie atunci cînd survin alterări fizice. Este supus unei agresiuni mutagene sporite prin mediul cu concentraţie crescută de ROS şi prezenţa fosforilării oxidative.

Variaţii fixate ale ADNmtc. Haplogpurile mtDNA şi bolile umane

La nivelul informaţiei genetice mitocondriale s-au acumulat multe SNP-uri. Acestea se transmit pe cale strict maternă către urmaşi (Eva mitocondrială). Variantele de ADNmtc formează grupuri populaţionale cu variaţii specifice care au fost denumite „haplogrupuri ADNmtc” şi identificate cu litere mari. Cele mai frecvente variaţii sînt de tipurile H, J, T, U, K, V, WW, I, X. 44% din populaţia actuală este purtătoare de haplogrup H.

De aceste haplogrupuri se leagă semnificativ fenomene ca:

  • – boli neurodegenarative (boala Parkinson mai frecventă la haplogrupurile UKJT)
  • – imbătrînire (centenari sănătoşi în haplogrupul J)
  • – supravieţuirea în sepsis legată de haplogrupul H pentru alte populaţii decît populaţia chineză Han. La aceasta din urmă supravieţuirea este legată de varianta R.

Biogeneza mitocondrială

Se realizează prin expresia genelor nucleare şi mitocondriale.

Numărul de molecule de ADNmtc se dublează la fiecare ciclu celular, în mod normal.

În situaţii particulare numărul de copii ale ADNmtc se modifică(creşte sau scade) în acord cu nevoile energetice ale celulei.

– În sepsisul experimental ( la nivel de miocit şi hepatocit ) s-a identificat reducerea numărului de mitocondrii şi a numărului de copii ADNmtc la nesupravieţuitori.

În clinica umană  a fost semnalată creşterea numărului de mitocondrii şi de replici ADNmtc la supravieţuitori.

Concluzie

Rolul mitocondriei în sepsis pare esenţial.

Studiile sînt abia la început.

Domeniul pare de viitor.

După Pyle A, et all în YICEM 2009

Mitocondria în sepsis 1 Marți, Apr 21 2009 

Mai întîi îi mulţumesc lui CiraC pentru linkurile de la postrea anterioară. Este indicat să fie revăzute pentru că ilustrează foarte bine o parte din informaţiile care urmează.

Lanţul respirator

Pe cristele mitocondriale (realizate prin plierea membranei interne mitocondriale) se succed spaţial cele cinci (I,II,III,IV,V) complexe enzimatice ale lanţului respirator sau ale fosforilării oxidative.  Fosforilarea oxidativă este stadiul final de metabolism pentru lipide şi glucide şi necesită, pentru a funcţiona normal prezenţa insulinei. Se obţine energie, CO2 şi H2O.

În timpul procesului respectiv electronii sînt transportaţi de-a lungul lanţului respirator, eliberînd energie, care energie este folosită pentru transferarea unor protoni dinspre matricea mitocondrială în spaţiul intermembranar. Se generează, astfel, un potenţial electric utilizat de către complexul enzimatic  (CV) generarea din ADP  şi  fosfat a 32  molecule de ATP (compus macroergic) pentru o moleculă de glucoză.

Buna funcţionare a sistemului este urmată de generarea unui maxim de energie înmagazinată în ATP şi a unei cantităţi optime de căldură. Dacă raportul dintre cele două componente este adecvat sistemul este numit „tightly coupled” (cuplat strîns !!!). Dacă o parte neadecvată de energie (mai mare) este pierdută sub formă de căldură sistemul este denumit „partialy uncoupled”.  Cu cît procesul are randament mai mic în generarea de ATP este considerat mai necuplat, în aşa fel încît, în situaţii extreme, decuplarea poate fi totală cu producerea numai de căldură…

Procesul de cuplare este controlat de nişte proteine de tip „carrier” denumite UCPs (uncoupling proteins).

2% din O2 utilizat la nivelul mitocondriei este folosit pentru producerea de ROS (prin pierderea de electroni la nivelul complexelor enzimatice CI, CIII)

Funcţia ROS (reactive oxygen species)

– fiziologică (la concentraţii celulare adecvate)

  • – expresie de gene
  • – proliferarea celulară
  • – modularea metabolismului energetic
  • – controlul biogenezei mitocondriale

– fiziopatologică (la concentraţii în exces)

  • – alterarea funcţiei mitocondriale
  • – alterearea viabilităţii celulare prin : alterarea structurii ADN, alterarea structurii L, P şi alterarea proliferării celulare.
  • – expresie de UCPs
  • – alterarea potenţialului normal de membrană al mitocondriei

În hipoxie, mitocondria îşi poate creşte producerea de ROS cu urmări benefice pentru celulă traduse prin creşterea distribuţiei de O2 către celulă şi optimizarea metabolismului glicolitic.

Creşterea necontrolabilă a cantităţii de ROS intramitocondrial este denumită „stress oxidativ” şi are ca urmare alterarea ADN-ului mitocondrial(mtDNA, ADNmtc) cu apariţia de mutaţii ale acestuia care se pot traduce prin alterarea funcţiei enzimelor lanţului respirator (Din cele 37 de gene de pe ADN-ul mitocondrial, 13 sînt implicate în sinteza unor componente esenţiale ale lanţului respirator ).

Apoptoza

Implicarea mitocondriei în apoptoză este descrisă în amănunt la capitolul apoptoză. Menţionez numai că, prin eliberarea de Citocrom C (componentă a complexelor enzimatice ale lanţului respirator)  din mitocondrie este declnşată calea intrinsecă a activării cascadei caspazelor celulare.

Mitocondria în sepsis

În sepsis se consideră că, deşi oferta de oxigen către ţesut este adecvată (afirmaţie nu în totalitate adevărată, dar oricum, în comparaţie cu oferta de oxigen din stările hipovolemice, aici oferta de oxigen este net mai bună) utilizarea acestuia la nivel celular este afectată prin afectarea funcţionalităţii mitocondriale.

Se presupune că ar fi implicate următoarele mecanisme

  • – reducerea procesului de fosforilare de către mediatorii inflamaţiei
  • – apariţia de modificări structurale ale mitocondriei induse de aceeasi mediatori
  • – deficit de funcţionare al complexului enzimatic CI şi depleţia de ATP

Se face posibilă

  • – pierderea de electroni din lanţul respirator şi generarea de ROS
  • – inducerea activării iNOS cu producerea exagerată de NO care are ca urmare alterarea funcţiei lanţului respirator. (Cantităţi mici, adecvate  de NO intramitocondrial este urmată de stimularea proliferării mitocondriale în sepsis.)

După Pyle A, et all în YICEM 2009

Structura mitocondriei Vineri, Apr 17 2009 

mitocondria

mitocondria

Pentru Irinel Joi, Apr 16 2009 

http://en.wikipedia.org/wiki/NMR_spectroscopy

http://biosingularity.wordpress.com/2009/03/09/protein-structure-determined-in-living-cells/

Cele două linkuri spun depsre identificarea moleculelor proteice în celulele vii şi modalitatea de realizare (NMR spectroscopy) a acestui deziderat

Sepsis, o altă abordare 4 Joi, Apr 16 2009 

Modelul clasic de sepsis insistă asupra unei perioade iniţiale de tip proinflamator, urmată de alta, de tip antiinflamator.

Nici  una dintre acestea nu a fost certificată prin studiul expresiei genice (gene expression studies). Arareori se pune în evidenţă activarea genelor pentru TNF, IL1, IL2, IL6, IL10…

Mai mult, studiile precizează că supresia imună este prezentă atît în fazele iniţiale cît şi în cele tardive ale sepsisului.

Pentru supravegherea funcţiei imune în sepsis este propusă  cartografierea  genelor funcţionale la nivelul celulelor sanguine activate.

Ea are avantajul identificării căilor active, chair atunci cînd moleculele reglatoare exprimate sunt fie în cantităţi infime fie cu o localizare greu abordabilă.

Tehnica este fezabilă în momentul actual.

Sepsis, o altă abordare 3 Joi, Apr 16 2009 

Au fost studiate circa 400 de gene activate în timpul sepsisului. Studiile au fost realizate de mai mulţi autori. Nici unul dintre aceştia nu a studiat TOATE cele 400 de gene. Grupurile studiate de respectivii autori aprope că NU se suprapun.

Pentru a se intui complexitatea procesului, se dă următorul exemplu.

  • In controlul activităţii genei pentru NFkB s-au pus în evidenţă 619 interacţiuni cu 150 de gene.

Totuşi, unii autori insistă asupra importanţei a patru reţele de gene regulatoare

  • – JAK
  • – STAT
  • – NFkB
  • – p38MAPK

Studiile sunt, încă, abia la început.

Sepsis, o altă abordare 2 Joi, Apr 16 2009 

Metode de investigare

1. Studiul proteomics

metode

  • – electroforeza clasică pe gel
  • – spectrometria de masă (poate identifica pînă la 2 000 de proteine diferite la nivelul unei probe)

2. Gene expression profiling

  • – identificarea ARN-ului mesager generat de o genă (se pot identifica circa 25 000 gene pe o probă)

Prin această metodă se identifică genele active de la nivelul unei celule. Pentru sepsis, se lucrează cu celule sanguine activate.

3. Genic polymorphism

  • – identificarea SNP (SNV) care SNP se realizează prin : deleţie, substituţie, inserţie a unui nucleotid (precum am învăţat noi la biologie în anul I cu domnul profesor „Riboza” fie-i ţărîna uşoară şi lui. Ar trebui să aibă cam la vreo 90 de ani)

Respectivele SNP-uri ar fi cauza directă a polimorfismului comportamental la care ne referim.

4. Microarray

Este tehnica cea mai folosită.

Pe un suport solid se fixează fragmente genice sau gene în totalitatea lor. Printr-o modalitate care foloseşte tehnica imunofluorescenţei se identifică structura în nucelotide a fiecărui fragment. Se pot procesa între 10 000 şi 200 000 de fragmente pe probă.

5. Network analysis

Studiază relaţiile şi interrelaţiile dintre diversele părţi ale sistemului de semnalizare intracelular ( metabolism, organite celulare, semnalizare extracelulară) şi extracelular.

Sepsis. O altă abordare Joi, Apr 16 2009 

Pentru cei care lucrează cu noţiunea de sepsis, este cunoscut că, în ciuda multitudinii de date acumulate, practica de zi cu zi, aproape că nu a beneficiat de nimic.

În ciuda anilor scurşi, mortalitatea din şocul septic, este cam aceeaşi de vreo 35-40 de ani (în medie de 45-50%). Chiar aplicarea precoce (o oră de la debut) a protocolului Rivers (spun gurile rele) nu  a reuşit mare lucru.  Nici administrarea de Xigris, ultrascump şi ultra la modă (în medicină, ca şi în viaţa de zi cu zi există mode) nu a reuşit, per global să facă prea multe…

În SUA  (ţara tuturor posibilităţilor, ar zice unii),  sepsieul sever şi şocul septic se plaseată pe locul 10 printre cauzele de deces cu aceeaşi rată de eşec menţionată mai sus.

Ultimii doi ani au fost prolifici pentru cunoştinţele practice despre sepsis, şi ca urmare a realizării la nivel european şi mondial a studiului „Sepsis Surveill” în care au fost angrenate cu experienţa lor multe centre medicale. Nu ştiu daca a răspuns cineva şi de la noi din parohie…

Ce s-a aflat ?

1. În acest  moment, NU se poate realiza o stratificare (clasificare) adecvată a sepsisului, după nici unul dintre criteriile imaginabile. Treaba cu definiţia SIRS se recunoaşte deschis că este mult prea primitivă (m-ar fi tentat să spun prostească dar mă abţin).

Populaţia este mult prea heterogenă din punctul de vedere al reacţiei la agresiunea germenilor patogeni…

2. Care este sursa acestei heterogenităţi ?

– Complexitatea proceselor implicate, cel puţin la nivelul gazdei.

3. Ce ne facem, de unde poate veni un criteriu de ordonare ?

– Din regîndirea biologiei celulare.

Cum să regîndim celula ?

– Renunţînd la vechile modele, care s-au dovedit nefuncţionale şi să concepem altele.

Tradiţional, se considera biologia celulară o sumă de lanţuri biochimice liniare, fiecare cu un efect bine definit şi predictibil.

Modelul propus actualmente, este modelul reţele de lanţuri biochimice care formează diferite noduri care pot fi parcurse de un eveniment în diferite sensuri. Deşi rezltatul final este acelaşi, căile prin care se ajunge la el sunt multiple.

Diagnosticul delirului în PO Luni, Apr 13 2009 

ICDSC

Intesive care delirium screening checklist

1. Starea de conştienţă

  • A.  Fără răspuns la stimuli
  • B. Răspunde la stimulare intensă şi repetată
  • Prezenţa unuia dintre prunctele anterioare întrerupe evaluarea de delir
  • C. Răspunde la stimulare medie sau moderată.   Se acordă 1 punct
  • D. Treaz, cooperant. Se acordă 0 puncte
  • E. Răspunde exagerat la stimuli normali. Se acordă 1 punct.

La identifircarea următoarelor fenomene se acordă cîte un punct pentru fiecare

2. Neatenţie : Dificultate în a urma comenzi simple, sau moderat distrat

3. Dezorientare : în timp spaţiu , la propria persoană

4. Halucinaţii, iluzii sau comportament psihotic

5. Agitaţie psihomotorie sau lentoare: Agitaţie care necesită folosirea drogurilor, contenţie sau lentoare exagerată

6. Vorbire neadecvată sau dispoziţie neadecvată : Atitudine neadecvată situaţiei sau vorbire incoerentă

7. Alterarea ciclului veghe somn : Dormit mai puţin de 4 ore pe zi cu inversarea ritmului  veghe-somn.

8. Fluctuaţia simptomelor

Pagina următoare »