Peter M Suter

Mai 2019 –The New York Times, the International Herald Tribune şi Frankfurter Allgemeine, bazîndu-se pe date adunate din SUA, Europa, Canada, Australia şi China au ajuns la concluzia că secţiile de ATI sînt cele mai tentante locuri de muncă din lume.

Instituţiile financiare şi bursa de valori erau cotate printre cele mai interesante locuri de muncă pînă în 2008 cînd au căzut brusc pe locul 167 fiind devansate de cele re tehnicieni informaticieni, dezvoltatori de software şi piloţi de linie lungă. Profesioniştii din sănătate au fost în creştere continuă din 2012 ajungînd la pozitia maximă în 2015. Şcolile de medicină, nursing, sănătate publică şi alte tipuri de profesionişti din sănătate au beneficiat de o creştere a recrutărilor cu 120% între 2009 şi 2015. În acelaşi timp, sistemele de sănătate au suferit îmbunătăţiri spectaculoase în toate regiunile lumii.  Nu numai că profesioniştii din sănătate au cîştigat în prestanţă dar locurile lor de muncă (spitale publice, policlinici, cabinete medicale) seamănă acum cu aeroporturi, muzee de artă modernă sau Biroului Cancelarului din Berlin.

În aceste zile listele de aşteptare ale asistentelor care doresc să lucreze în ATI sînt nesfîrşite iar interesul printre studenţi, rezidenţi şi internişti cu multiple specialităţi, anestezişti şi intensivişti care doresc un post în aceste secţii de spital este, de asemenea, imens. Ce schimbare faţăde 2009 cînd, multe dintre paturile de reanimare erau blocate în multe locuri ale lumii mai ales din cauza lipsei de personal. Fără îndoială, secţiile de ATI continuă să lucreze la capacitate maximă mai ales datorită entuziasmului şi dedicaţiei celor mai experimentate şi bine pregătite persoane care menţin colectivele unite într-o ambianţă femecătoare. Oare cauza reală a acestor modificări poate fi găsită în lipsa resuselor umane, creşterea continuă a ciorovăielilor administrative, în presiunea economică continuă de a se reduce costurile a orice sau în creşterea ratei de refuz a specialitilor sau rezidenţilor de a rămîne în asemenea „locuri nebune” ignorîndu-şi propriile vise şi priorităţi de viaţă ? Nu chiar.

În primul rînd s-a schimbat Societatea . Probabil totul a plecat din Elveţia unde, mai întîi guvernul a fost obligat să abolească secretul bancar după prea multele scandaluri, degringoladă financiară şi fealimente. Apoi a venit votul popular din 17 mai 2009 cînd s-a schimbat constituţia elveţiană care, de acum încolo garanta accesul fiecăruia la „medicina alternativă” alături de bătrîna  medicina clasică bine documentată ştiinţific. Apoi, foarte repede, în Germania a fost creat noul partid „Acum sănătate, Mercedesul mai apoi” ai cărui membri au cîştigat jumătate din locurile din parlament. Prima acţiune a noului partid a fost aceea de a aloca 25% din PNB pentru sănătatea publică măsură care a fost impusă de către landuri, parlamentului. Mişcări similare au avut loc în Marea Britanie, Rusia, China şi, în sfîrşit, SUA (situaţia din România este încă insuficient cunoscută). La fel ca în Germania şi SUA, taxele majorate pentru tutun, băuturi, benzină, SUV-uri, venituri mari şi pasageri de linie (1cent/Kg greutate corporală şi 1 000mile) au fost introduse pentru a se majora veniturile destinate sănătăţii. Efectele pozitive ale acestor măsuri au fost uimitoare: s-au putut construi clinici noi, salariile din sănătate s-au dublat, pacienţii au fost fericiţi iar un număr impresionant de maşini mici şi bilete de avion au fost vîndute către doctori şi asistente.

Schimbări substanţiale s-au produs printre pacienţi, familiile lor dar şi la nivelul societăţii. Cu toţii au devenit profund interesaţi de sănătatea proprie şi calitatea vieţii, cu toţii au cerut imperios ca medicina înalt tehnologizată şi foarte costisitoare să se aplice numai şi numai în situaţiile  strict indicate şi în nici un caz să nu se permită cheltuirea resurselor în situaţiile făsă nici o speranţă de peste 85 de ani.

Secţiile ATI au fost primele în care s-a aplicat principiul calităţii vieţii ca principiu suprem de comportament (petru pacienţi şi cadre) permiţîndu-se echipei să organizeze serviciul după criteriul beneficiului pacientului, calităţii vieţii profesionale incluzînd flexibilitate, mobilitate, împărţirea responsbilităţii şi angajare cu part-time. La acelaşi etaj cu secţia de ATI s-au organizat grădiniţe care deservesc în acelaşi timp şi cardiologia şi UPU, permiţîndu-se astfel tinerilor părinţi să fie aproape de copiii lor pe toată perioada zilei. Multe s-au schimbat în ultimii ani: administraţia este făcută de administratori şi funcţionari iar menegementul paturilor şi transferurile de către specialiştii în organizare. Alte sarcini rămîn la fel: asistentele îngrijesc, supraveghează şi fac tratamente, doctorii pun diagnostice şi indică terpaiile. Ambele grupe de profesionişti sînt dedicate trup şi suflet îngrijirilor complete ale pacienţilor la fel cum erau şi acum 10 ani dar avînd satisfacţia de a dispune de suficient timp pentru aşa ceva. Şi încă ceva, extrem de important: toată lumea este fericită să lucreze în sistem încă mulţi ani de-acum înainte, pentru că noile valori şi priorităţi ale generaţiei  lor sînt recunoscute – nu prea multe ore petrecute la servici, suficient timp pentru familie, prieteni şi alte activităţi, fără Mercedesuri şi investiţii la bursele de valori care au fost închise definitiv anul trecut, 2018.

Anunțuri