Continuare…

QS este definit drept capacitatea bacteriilor de a decela semnale chimice extracelulare reprezentate de molecule mici şi de a-şi modifica expresia genică ca răspuns la densitatea populaţiei bacteriene, dar nu numai. Acelaşi mecanism este folosit pentru coordonarea răspunsului genic în interiorul unei anumite subpopulaţii a unei specii, dar şi pentru activarea sau inhibarea programelor transcripţionale la linii bacteriene concurente din aceeaşi specie sau din specii diferite. Sistemul acesta de comunicare depăşeşte şi  barierele specie, familie şi regn.

Fenomenul a fost descris pentru prima dată de trei biologi marini (Nealson, Platt, Hastings) în 1970 pentru o specie de bacterii luminscente aflate în simbioză cu anumite specii de calamar. (În 1978 terminam facultatea de medicină şi nimeni nu a pomenit nimic despre acest extrem de interesant fenomen… De unde ideea că, nu este bine să citim numai ce considerăm că ne interesează. Spiritul renascentist de tip davincian nu s-a demodat nicidată… Sau, în româneşte „Nu ştii de unde sare iepurele”…)

De ce ne interesează QS ?

Pentru că este vorba de microorganisme dintre care unele, repet, numai unele sînt ŞI patogene… Organismul uman trăieşte într-o mare de bacterii şi viruşi, el însuşi este adăpostul unor complexe ecosisteme biologie (sistemul bucal, faringian, nazal, esofagian, intestinal… şi alte cavităţi…) cu care trăieşe în bună pace atîta vreme cît există echilibrul adecvat ca număr de specii, subspecii şi dimensiune de populaţii. Ruperea acestui echilibru  extrem de complex, POATE fi urmat de manifestări patologice. Este evident din prezentarea de mai sus că, relaţia organismului uman cu germenii săi este complexă şi controlată genetic. Din totalitatea genelor de care dispune un individ uman, peste 45% (cel puţin) este legată de „comunicarea” cu microorganismele.

Ce se întîmplă cînd un germene intră în contact prima dată cu o posibilă gazdă?

  • 1. se colonizează permanent la nivelul tegumentului şi realizează biofilmul
  • 2. se realizează o colonizare tranzitorie, se folosesc nutrienţii disponibili, ulterior germenii se mobilizează şi se deplasează către o altă gazdă
  • 3. exprimarea complexului de factori de virulenţă şi invazia gazdei.

Invazia gazdei nu este opera aleatoare a unui individ bacterian singuratec. Ea este rezultatul acţiunii colective determinată de schmibul de informaţie între indivizi şi colaborarea lor  activă.

În acest scop, bacteriile folosesc o serie de sisteme de semnale chimice şi o serie de sisteme de recepţie a acestor semnale. Împreună, sistemele de semnalizare şi cele de decelare a semnalelor, determină comunităţile bacteriene să răspundă genic corelat cu condiţiile specifice ale micromediului îndonjurător. Un domeniu care se naşte acum (sociomicrobiologia) începe să dezvăluia avantajele evoluţionare, ecologice şi funcţionale pentru populaţiile de bacterii.

Microbii potenţiale patogeni au şanse inegale de succes atunci cînd tentează invazia unei gazde umane. După depăşirea barierei tegumentare sînt aşteptaţi de un număr impresionant de mecanisme antibacteriene defensive. Ca răspuns, bacteriile pun în funcţie miriarde de arme ingenioase defensive şi ofensive.

Pentru a avea scucces în ce şi-au propus, germenii trebuie să realizeze trei deziderate.

  • 1. depăşira mecanismelor (celulare şi umorale) ale celor două sitseme imune (înnăscut şi dobîndit)
  • 2. să realizeze o rată de creştere superioară posibilităţii de clearence a gazdei
  • 3. producerea de leziuni tisulare
Anunțuri