Am avut impresia ca bombardarea Siriei in scopul distrugerii armelor chimice era o mare timpenie spusa cu aplomb. Aa ca am cautat niste material. Iata ce am gasit.
A se citi mai ales fragmentul de text bolduit.

Armele chimice, trecut, prezent şi viitor

Dr.Ing. Nicolae Maruntelu

Întrebare :
Ce sunt armele chimice şi când au apărut ele ?
Răspuns :
Armele chimice se bazează pe folosirea proprietăţilor toxice ale unor substanţe chimice pentru a produce afecţiuni fizice şi psihice asupra inamicului. Ele au avut întotdeauna caracteristici ale armelor de distrugere in masa, deoarece au vizat provocarea de traume psihice asupra populaţiei civile, care nu se putea proteja eficient împotriva lor. Din acest motiv, nu au putut fi catalogate ca arme care să afecteze numai forţele armate. Armele chimice sunt specifice secolului 20, cu toate ca unii agenţi toxici au fost descoperiţi încă din secolul al 19-lea.

Întrebare :
Când au fost folosite pentru prima dată armele chimice
şi care au fost efectele lor ?

Răspuns :
Precursoare ale armelor chimice (fumuri toxice, focul grecesc, otrăvirea apei din fântâni şi a alimentelor etc.) au fost utilizate in acţiunile beligerante încă în antichitate, dar muniţia chimică în adevăratul sens al cuvântului a fost întrebuinţată în Primul Război Mondial, în data de 22 aprilie 1915, pe câmpul de luptă din apropiere de Ypre, în Belgia. Folosind avantajul condiţiilor meteo, trupele germane au realizat un nor de clor (aproximativ 160 tone, din circa 6000 cilindri sub presiune), care a fost transportat de către vântul favorabil direct în tranşeele forţelor Antantei. Rezultatul a fost dezastruos, trupele aliate înregistrând în jur de 5000 de morţi.
Vedere aeriană. Norul de clor produs de trupele germane este purtat de vânt spre avanposturile aliaţilor.[1]

Realizând efectele surpriză ale noilor tipuri de muniţii, ambele tabere beligerante au folosit până la sfârşitul Primului Război Mondial, clorul, fosgenul, iperita şi alte substanţe toxice, care au provocat peste un milion de victime (tabelul de mai jos).
Victimele muniţiei chimice in primul Război Mondial
Tara Morţi Rantii % Victime
Rusia 475 340 56 000 12
Germania 200 000 9 000 4.5
Franţa 190 000 8 000 4.3
Marea Britanie 188 706 8 109 4.5
Austria /Ungaria 100 000 3 000 3
SUA 72 807 1 462 2
Italia 60 000 4 627 7.7
Alte state 10 000 1 000 10
Total 1 286 853 86 571 6.7
În timpul Primului Război Mondial, pentru uciderea unui soldat, s-a utilizat o cantitate de aproximativ 100 Kg de substanţe toxice de luptă (STL).
Muniţiei chimice i se poate imputa, pe toată perioada primului Război Mondial,
5-7 % dintre victime.
Întrebare :
Ce cantităţi de muniţie chimică au fost utilizate în Primul Război Mondial ?
Răspuns :
În acel moment, Germania era liderul mondial în sintetizarea şi producerea substanţelor şi muniţiilor chimice, situaţie datorată politicii sale expansioniste şi progreselor tehnologice ale industriei.

Substanţele toxice de luptă folosite în Primul Război Mondial (tone)

Tara 1915 1916 1917 1918 Total
Rusia 200 2 000 3 000 – 5 200
Germania 2150 7 200 16 200 30 500 56050
Franta 350 3 800 8 200 16 500 28850
Marea Britanie 170 1 705 5 365 8 460 15700
SUA – – – 1 100 1100
Austria 0 880 3 020 4 900 8800
Italia 0 450 2 800 3 700 6950
Total 2870 16035 38585 65160 122650
Iperita, supranumită “regina gazelor toxice”, datorită numărului mare de victime şi suferinţelor produse contaminaţilor, a fost utilizată pentru prima dată în iulie 1917, la Ypre, Belgia, pe acelaşi câmp de bătălie unde cu doi ani în urmă, germanii împrăştiaseră clorul.
Fosgenul a fost folosit la sfârşitul lui 1915; este de 10 ori mai periculos decât clorul, gaz folosit pentru prima dată ca substanţă toxică de luptă.
Întrebare:
În ce împrejurări au mai fost folosite armele chimice?
Răspuns:
După Primul Război Mondial, guvernele multor naţiuni au hotărât impunerea unor tratate internaţionale în scopul interzicerii folosirii muniţiilor chimice în conflictele militare.
În 1925 a fost semnat Protocolul de la Geneva (Protocolul pentru interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante, toxice şi a altor gaze, cât şi a muniţiei bacteriologice) de către Liga Naţiunilor Unite (iniţial a fost semnat de către 38 de naţiuni, în prezent fiind semnat de peste 130).
Protocolul nu prevede interzicerea producerii şi ameninţării cu folosirea armelor chimice. De asemenea, este destul de confuz când se referă la “alte gaze” şi nu impune sancţiuni împotriva ţărilor care folosesc aceste mijloace de luptă.
Efectul protocolului şi mai ales teama repercusiunilor au făcut ca, în cel de-al Doilea Război Mondial, niciunul dintre beligeranţi să nu întrebuinţeze muniţia chimică, cu toate că depozitele acestora erau pline, iar industria producea muniţie chimică la capacitate maximă.
Substanţele toxice de luptă au fost folosite într-un atac terorist, în martie 1995, în metroul din Tokyo, când o sectă religioasă a contaminat cu sarin o staţie de metrou, provocând 12 morţi şi aproximativ 5000 de persoane contaminate în diferite grade.
Întrebare :
Care sunt tipurile de muniţie chimică ?
Răspuns :
În linii mari, muniţia chimică se împarte în două categorii, în funcţie de natura agentului toxic (STL) din incărcătură:
– Muniţie chimică vezicantă, care este încărcată in principal cu :
o Iperită ;
o Levizită ;
– Muniţie chimică neuro-paralitică (substanţe organo-fosforice) încărcată cu :
o Sarin ;
o Vx ;
o Soman ;
o Tabun.
Principalele caracteristici toxice remanente ale agenţilor neuro-paralitici sunt :
– două zile pentru sarin;
– 6 luni pentru soman şi
– până la 4 luni pentru Vx.
Din punct de vedere al întrebuinţării la ţintă, este de amintit muniţia chimică clasică şi muniţia chimică binară. Din prima categorie fac parte muniţiile care au ca încărcătură agenţii toxici preparaţi, iar din categoria a doua, muniţiile în care agenţii toxici sunt preparaţi în timpul deplasării muniţiei spre ţintă, din două componente, practic netoxice. Muniţia binară a apărut în urma cercetărilor din perioada 1975-1980. Avantajele acestei muniţii constau într-o depozitare mai simplă şi o distrugere nepretenţioasă, fiind vorba de componente netoxice sau cu o toxicitate redusă.
Întrebare :
Care sunt stocurile de muniţie chimică şi cum sunt ele repartizate între statele posesoare ?
Răspuns :
În linii mari, la nivelul anilor 1997, luând în consideraţie numai agentul toxic conţinut în muniţia chimică (deci, fără părţile metalice şi materialele pirotehnice) arsenalul chimic era repartizat astfel :
– Federaţia Rusă – 40 000 tone ;
– Statele Unite – 30 000 tone.
Cele două superputeri militare deţineau la acea vreme aproximativ 90% din întregul arsenal chimic existent pe glob.
Întrebare :
Care este importanţa militară a armelor chimice ?
Răspuns :

Prin natura lor, armele chimice au o rază limitată de acţiune: ele pot provoca numai probleme legate de apărarea locală, neavând caracteristicile unei securităţi globale. Au în acelaşi timp caracteristica de încetinire a acţiunilor de luptă, datorită limitării capacităţii de mişcare a trupelor, în condiţiile folosirii aparaturii de detecţie a substanţelor toxice şi a mijloacelor de protecţie chimică. De asemenea, organizarea raioanelor de decontaminare pentru tehnică şi personal, în momentul când acestea au suportat un atac cu arme chimice, reclamă timp, personal calificat, cantităţi importante de materiale de decontaminare şi tehnică specială pentru folosirea acestora.
Datorită acestor caracteristici tactice, armele chimice sunt mult mai apropiate de armele convenţionale decât de armele nucleare şi biologice.
Chiar şi folosirea pe scară largă a armelor chimice nu are impactul estimat asupra acţiunilor de luptă, deoarece succesele obţinute pot fi evaluate numai pe plan local.
Printre ţintele acestor muniţii pot fi enumerate: aglomerările de trupe, centrele logistice, punctele de comandă şi control, baze aeriene cu aeroporturile adiacente, instalaţii de infrastructură cu rol cheie în harta inamică (rafinării, uzine electrice, uzine de apă, noduri de cale ferată etc), centre cu densitate mare de populaţie.
Întrebare :
Care sunt reglementările internaţionale actuale privind armele chimice ?

Răspuns :
În 29 aprilie 1997 a intrat în vigoare “Convenţia pentru Interzicerea Cercetării, Producţiei, Depozitării şi Folosirii Armelor Chimice şi Distrugerea acestora”, cunoscută şi sub denumirea de Convenţia privind armele chimice (Chemical Weapons Convention – CWC). Convenţia a fost semnată la Paris între 13 şi 14 ianuarie 1993. Atunci s-a stabilit şi organismul însărcinat de către Organizaţia Naţiunilor Unite să aplice prevederile Convenţiei şi anume Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (Organisation for the Prohibition of Chemical Weapons – OPCW) cu sediul în oraşul Haga-Olanda.
În general, în jurisdicţia Convenţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice intră următoarele:

– instalaţii de producere a muniţiei chimice;
– depozite de muniţie chimică;
– instalaţii de distrugere muniţii chimice.
De asemenea, OPCW efectuează inspecţii în statele membre, care vizează industria chimică, farmaceutică, universităţi, laboratoare uzinale şi centre de cercetare care au capabilitatea de a produce substanţe toxice de luptă.

Întrebare :

Care era inventarul armelor chimice la intrarea in vigoare a Convenţiei privind Armele Chimice?

Răspuns :

Din cele 7 depozite ruseşti cu muniţie chimică, 5 sunt alocate muniţiei cu substanţe toxice neuro-paralitice. Acestea sunt: Shuchie, Kizner, Pochep, Leonidovka şi Maradykovsky. Celelalte două depozite sunt localizate în Kambarka şi Gornyi, unde sunt depozitate substanţe toxice vezicante. Fiecare din cele 7 depozite sunt deţinute de diferite genuri de arme din armata Federaţiei Ruse. In tabelul de mai jos este prezentat un grafic in care sunt marcate depozitele rusesti si cantitatile initiale de munitie chimica. In prezent, datorita derularii procesului de distrugere, aceste procente variaza de la zi la zi.

Întrebare:
Unde sunt depozitate armele chimice în Statele Unite

Răspuns:
În Statele Unite, STL-urile sunt încărcate în muniţii de genul: proiectile, rachete, mine, bombe de aviaţie şi aparate de pulverizare din avion a substanţelor toxice. Această categorie înglobează aproximativ 40% din totalul arsenalului chimic american. Restul de 60 % din substanţele toxice este depozitat în recipienţi.
Arsenalul chimic a fost repartizat în 8 depozite în partea continentală a Statelor Unite şi în insula Johnston, situată în Oceanul Pacific.
În diagrama de mai jos sunt prezentate depozitele chimice americane şi, procentual, cantitatea de muniţie din inventarul initial, inainte de demararea procesului de distrugere.

Guvernul american, prin programul de distrugere a muniţiei chimice, a hotărât distrugerea substanţelor toxice din muniţie prin incinerare în 5 instalaţii, şi anume :
– Atolul Johnston din Oceanul Pacific;
– Anniston – Alabama;
– Pine Bluff – Arkansas;
– Umatilla- Oregon şi
– Tooele – Utah.
Distrugerea întregului arsenal chimic din depozitul situat pe Atolului Johnston a fost încheiată în noiembrie 2000, iar instalaţia a fost complet demolată.
Unele alternative pentru evitarea tehnologiei de distrugere prin incinerare (considerată nu îndeajuns de sigură pentru populaţia din zonele înconjurătoare), au fost adoptate în Newport tul statul Indiana şi Aberdeen statul Maryland.
Aici, agentul chimic este distrus direct in recipienţii folosiţi pentru depozitare, prin neutralizarea lui cu ajutorul unor substanţe de decontaminare. S-au efectuat, de asemenea, cercetări şi au fost adoptate soluţiile tehnologice pentru distrugerea muniţiilor chimice din Pueblo – Colorado şi Blue Grass – Kentuky.
Construcţia instalaţiei de distrugere din Atolul Johnston a început în 1985, iar operaţiunea de distrugere propriu-zisă a muniţiilor a început în 1990. Operaţiunea s-a încheiat la 29 noiembrie 2000, când ultima mină, încărcată cu Vx, dintr-un total iniţial de 13.000 de bucăţi, a fost distrusă.


Bibliografie :
1. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/09/Poison_gas_attack.jpg
2.