radovan Marți, Iul 22 2008 

M-am gândit cum să-i scriu numele: clasic, cu majuscule, cu minuscule.

Am ales ultima variantă. Cu majuscule ar fi fost prea patetic. Clasic, nu-i nimic normal în ceea ce se întâmplă acum. Nu-i normal ca un patriot să fie acuzat de crime împotriva umanităţii şi apoi, ăn văzul întregii lumi, să fie asasinat prin indolenţă.

Nu-i normal ca un popor, o ţară, vecină şi prietenă să fie sfârtecată la graniţele noastre şi noi, românii cei toleranţi să nu îi dăm ajutor. Căci aşa s-a înâmplat cu numai câţiva ani în urmă când Jugoslavia a fost jertfită la graniţele noastre. Mitingurile de solidaritate n-au reuşit să adune mi mult de vreo 500 de participanţi.  Potentaţii acelor vremuri au permis (fără a cere părerea nimănui) atacatorilor vecinilor noştri, a bunilor noştri vecini, să se folosească de aeroportul Kogălniceanu. Ba mai mult au scris hârtii din care reiese că ei, atacatorii pot ataca pe oricine de pe teritriul român fără a cere părerea, sau anunţa pe nimeni, darămite poporul român.

Nu-i normal ca la Haga, tribunalul care are de discutat DREPTURILE OMULUI sa muşamalizeze asasinatele comise de agresori şi să le dea câştig de cauză tot lor. După ce doamna cea bătrână a fost debarcată, de ciudă a scris o carte recunoscând atrocităţile celor pe care i-a apărat şi pe care i-a albit prin hotărârile ei.

Nu-i normal ca dreptatea să fie colorată politic şi bunul simţ să dispară.

Nu-i normal să fii considerat prost numai pentru că nu ai bani şi să fii considerat deştept numai pentru că îi ai. Hoţii au cei mai mulţi bani.

În toată această lume anormală, la 13 ani după asasinarea Ţării Vecine şi Prietene, ultimul nume al rezistenţei de pe vremea aceea, Radovan K, a fost trădat de cei pe care i-a slujit. Acelaşi tribunal încearcă, ca pe vremea Inchiziţiei, să-l determine la sperjur. Şi nu poate. Încă.

La fel ca Solobadan Miloşevici, va fi torturat, redus la tăcere (i se tăia microfonul oridecâte ori spune adevăruri de netolerat pentru urechile asasinilor) şi, în ultimă instanţă, ucis sub privirea impasibilă a unei umanităţi dezumanizate.

Să nu vă imaginaţi, scumpi concetăţeni că nu vă priveşte. Nu ! Ne priveşte pe toţi. Acest ultim abuz va avea grave urmări asupra noastră a tuturor. Asupra viitorului nostru  şi asupra viitorului urmaşilor noştri.

Planul mârşav de ne transforma înt-o naţie de sclavi va funcţiona şi copiii copiilor noştri vor fi servitorii lor  pentru  totdeauna.  Libertatea noastră, atât de scump plătită  prin vieţile atâtor străbuni  nu va mai fi decât o extrem de vagă amintire. Dacă va mai rămâne şi atât.

Radovan este ultima jertfă cu nume sonor, ultima jertfă pe care o trecm, din nou, sub tăcere în vâltoarea grijilor de zi cu zi: cum să ne platim ratele la bancă la care ne-am îndatorat crunt, pentru un televizor, o maşină de spălat şi un aragaz. Cum să obţinem pentru copii noştri un acoperiş deasupra capului acum, când le-a venit vremea de măritiş şi însurătoare. Să nu apuce să ne dorească moartea ca să ne obţină apartamentul. Cum să ne ajutăm nepoţii să facă o şcoală şi să le oferim posibilitatea de a scăpa de mizeria lipsurilor zilnice.

Toate astea ne vor face să-l uităm pe Radovan şi să-l lăsăm singur cu acuzatorii lui nemiloşi şi josnici.

Imi pare rău, Prietene, ămi pare rău, Radovan.  Mai mult de atîta, eu nu pot să fac. Dar să ştii, vreau să ştii, că un fiu al poporului român se gândeşte la tine cu respect şi compasiune.

Anunțuri

Motociclişti Duminică, Iul 13 2008 

În urmă cu puţin timp, motocicliştii au început o campanie de atragere a atenţiei maşiniştilor asupra participării lor la trafic şi a drepturilor lor pe şosele.

După cum merg pe drumurile Bucureştiului se trag următoarele cocluzii cu titlu de drepturi:

1. Motocicliştii pot merge prin oraş cu ORICE viteză, de preferat peste 100 la oră

2. Motocicliştii nu au nici o obligaţie să se protejeze nci măcar cu o minimă cască pe scăfârlie

3. Motocicliştii pot depăşi şi pe dreapta şi pe stânga, în funcţie de interesele de moment.

4. Motocicliştii cu motoare puternice au dreptul să te dea pe dreapta sau pe stânga în funcţie de drumul pe care şi-l aleg.

5. Motocicliştii pot merge în haită şi-i pot agresa pe oricare dintre maşiniştii înîlniţi pe drum

6. Motocicliştii se pot angaja pe extrema dreaptî a şoselei ca să facă la stânga în orice inteersecţie şi invers, pe stânga pentru dreapta.

7. Motocicliştii se pot lua la întrecere cu orice maşină, de preferat dintre cele mai puternice

8. Motocicliştii se pot ciocni înte ei la iber

9. Motocicliştii este obligatoriu să fie cât mai agresivi pe şosea

10. Motocicliştii trebuie păziţi cu sfinţenie de orişicare maşinist.

Cu Matizul prin Bucureşti 3 Vineri, Iul 11 2008 

Micul Matiz verde îşi continuă epopeea.

Încurcă drumul SUV-urilor şi marilor jeep-ane.  Este depăşit pe dreapta în coloană şi i se intră în faţă imediat pe un spaţiu liber de o jumătate de lungime de maşină. Evident, este nevoie de frână. Evident, semnale luminoase şi sonore care ,în traducerea unui limbaj articulat, se definesc prin cuvinte de nerepetat căci s-ar putea să roşească ecranul.

În rest linişte, căldură şi praf…Imagine obişnuită pentru Bucureştiul anului 2008.

Cu Matizul prin Bucuresti 2 Marți, Iul 8 2008 

După amiază. Aglomeraţie nu prea mare. Venam dinspre Gara de Nord pe Calea Griviţei. La interesecţia cu Bulebardul Iuliu Maniu, fost 1Mai, ceva înghesuială. Se intră pe sub podul Constanţa după ce se depăşeşte cu greu o Groapă ( dintr-un şantier de metrou niciodată terminat) rămasă săpată de pe vremea lui Ceauşescu (adică ceva mai mult de 18 ani, cum trece vremea ). Respectiva groapă trebuia să fie o staţie de metrou. Evident că avântul postdecembrist nu a ţinut cont de acest proiect al Dictatorului şi, de mai bine de 20 de ani maşniştii bucureşteni se înghesuie prin gropile asfaltului să încalece liniile de tramvai şi să ocolească denivelările neprietenoase cu roţile lor.

În strâmtoarea astfel creată, pe dreapta, un troleu mergea cu viteză minimă hurducînd prin gropişoarele cu pricina.

În stânga nu era loc de depaşit decât încălecând linia de tramvai şi hurducând prin alte gropi, cu grijă să nu vii bot în bot cu colegii din contra senes. Roţile mici ale Matizului nu permit vitează mare (se deformează genţile şi se dezumflă cauciucurile). Deci, mergeam cu grijă paralel cu troleuil cautând un moment  în care să-l depăşesc.  Demersul meu nu iţa fost pe  plac unui taximetru galben care m-a claxonat.  Mi-am urmat drumul în legea mea şi l-am lăsat să treacă în faţă (mergând direct pecontra sens, după alegera lui). În timp ce depăsea i-am făcut un semn „prietenesc” cu mâna dreaptă scoasă prin geamul deschis.

Brusc, nu s-a mai grabit. Chiar a încetinit aşteptându-mă la stopuri şi la trecerile de pietoni.

M-am ţinut departe, m-am ascuns în spatele unui jeep. Numai că dânsul avea alte planuri. La intesecţia cu Jiului, era roşu. M-am oprit în spatele luipe banda din mijloc, la cel puţin trei lungimi de maşină. Ciudat, în ciuda spţiului excesiv, nimeni nu a considerat oportun să se bage.  Nu em intenţionat să fiu în spatele lui, acesta îmi era drumul.

Stopul a durat. L-am vaăzut cum se agită uitându-se pe stânga şi pe dreapta.

Brusc, a băgat în marşarier şi s-a repezit cu viteză spre mine. Am şteptat. S-a oprit înainte să mă atingă. A mesrs în faţă şi i-ar s-a repezit în mine. Între timp s-a schimbat stopul şi a plecat înainte făcând la stânga de pe banda din mijloc.

Dragii mei cititori invizibili, în uriaşa capitlă a României care „adăposteşte” mai mult de 10% din polulaţa ţării, tare este greu să fii un mic Matiz verde printe opulentele jeep-uri ale maganţilor sau rabele galbene ale unor amărăşteni ca şi tine.